Detalii șocante din ancheta „Fabrica de vise”: Din rețeaua care vindea DROGURI în dulciuri făceau parte un polițist,un psiholog și un canadian

Publicat: 20/09/2023, 13:42
Actualizat: 20/09/2023, 14:32

Ies la iveală detalii șocante din ancheta „Fabrica de vise”. Din rețeaua care vindea droguri copiilor în jeleuri, dispozitive de vapat și prăjituri, făceau parte un polițist și un psiholog. Liderul grupării este un cetățean canadian, care a deschis o fabrică lângă orașul Iași în care erau ambalate dulciurile cu substanțe halucinogene.

„În urma celor 121 de percheziții domiciliare efectuate ieri, 19 septembrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, au fost ridicate 81.102 Vape- uri, 3.237 de acadele, 1.316 cutii și pungi cu jeleuri, 169 de cutii și borcane cu prăjituri, 169 de semințe de canabis, 3.692 de recipiente diverse mărimi.

De asemenea, au mai fost descoperiți și ridicați 299.333 de lei, 29.225 de euro și 9.200 de dolari”, conform unui comunicat al Poliției Române.

Totodată, au fost ridicate 65 de telefoane, 23 de laptopuri, 5 kilograme de argint sub forma a cinci lingouri, monede de argint, 2 plante de canabis, 400 de cutii, grindere, plicuri, borcane cu substanțe vegetale, 8 găleți, ce conțin de aproximativ 74,2 litri de substanță lichidă, 14 găleți cu vapuri stricate, de aproximativ 149 de kilograme.

„Fabrica de Vise” de la Iași

În județul Iași, se afla o fabrică în care se produceau aceste dispozitive, iar, la nivel național, au mai fost descoperite 5 locații folosite ca depozite. În interiorul fabricii, au fost descoperite aproximativ 40 de tone de cânepă industrială, ce urma a fi prelucrată, pentru obținerea de substanțe psihoactive.

Din estimările procurorilor a rezultat faptul că, în aceasta fabrică, s-au investit 5.000.000 de euro, dintre care aproximativ 1,2 milioane de euro în aparatură modernă.

Procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași au reținut 28 de persoane, implicate în aceste activități, între care un cetățean canadian, care era acționarul majoritar al fabricii.

De asemenea, un agent de poliție din cadrul IPJ Iași ar fi fost implicat în activitatea de ambalare a substanțelor. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iași a fost informat de către D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași cu privire la faptul că, față de un angajat al instituției, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.

În conformitate cu prevederile legale, cel în cauză a fost pus la dispoziție, urmând ca, în funcție de evoluția anchetei, să fie dispuse celelalte măsuri prevăzute de lege.

„Cererea de SSC fiind foarte mare, tentația profitului uriașă”

„Pe lângă efectul psihoactiv pe care-l provoacă, acești cannabinoizi semisintetici sunt periculoși pentru sănătate și din cauza modului lor de obținere – procesul prin care se obțin utilizează substanțe ce se regăsesc în final în produșii chimici (HHC și derivați).

Sinteza HHC și derivați începe cu extragerea CBD (cannabidiol-ului) din cânepă industrială, adică din plante cu conținut scăzut în THC și ridicat în CBD. În cea de-a doua etapă, CBD extras, distilat, se transformă într-un amestec de doi izomeri de THC, după care amestecul este hidrogenat catalitic (introducere de molecule de hidrogen folosind metale grele drept catalizatori).

Cererea de SSC fiind foarte mare, tentația profitului uriașă, producătorii nu mai rafinează (filtrează) suficient produsele finale, de aceea ultimele studii arată faptul că, în 27 de produse tip vaping comercializate s-au găsit cantități semnificative de metale grele”, conform Poliției Române.

Catalizatorii (substanțe chimice care grăbesc reacțiile și care nu se consumă în timpul proceselor) sunt contaminanți reziduali foarte toxici – metale grele – plumb, paladiu, platină, cadmiu, nichel. Pe lângă catalizatori, la reacții participă și alte substanțe – reactanți, care rămân în sistem și care se regăsesc în produșii obținuți (HHC și derivați), cum ar fi solvenți sau agenți chimici toxici – hexan, heptan, benzen, clorură de acetil, anhidridă acetică.

Mega-operațiunea „Fabrica de vise”

Reamintim că, marți, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, au efectuat 121 de percheziții domiciliare, în județele Iași, Alba, Hunedoara, Sibiu, Neamț, Bacău, Brașov, Constanța, Cluj, Maramureș, Dolj, Brăila, Galați, Vrancea, Argeș, Buzău, Botoșani, Suceava, Timiș, Arad, Mureș, Harghita, Vaslui și în municipiul București, într-o cauză vizând săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii.

Astfel, începând cu finele anului 2022, mai multe persoane, care ar fi fost angajate sau ar fi controlat două societăți comerciale, din județul Iași, ar fi constituit un grup infracţional organizat, având ca scop importul, exportul, producerea, fabricarea şi alte operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Acestea ar fi produs și comercializat dispozitive electronice de vapat şi produse de tip „edibles” (jeleuri, prăjituri, drajeuri) cunoscând că au în compoziție substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, descoperindu-se, în cursul investigațiilor, substanțele HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P și, în unele cazuri, inclusiv THC.

În perioada octombrie 2022 – septembrie 2023, membrii grupului infracțional ar fi produs, în vederea comercializării, peste 100.000 de dispozitive de tip „VAPE”, care ar fi conținut substanțe care produc efecte psihoactive (HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P) de natură a pune în pericol viața persoanelor care le consumă.

Investigațiile efectuate au relevat o creştere exponenţială în rândul tinerilor (preponderent în zona şcolilor şi liceelor) a consumului de produse de tip „Vape”, care au în compoziţie derivaţi din plante de canabis şi, prin urmare, un efect psihoactiv.

O parte dintre aceste produse au în componenţă un produs chimic, derivat al THC-ului (obţinut în mod sintetic), cu denumirea generică HHC (hexahydrocannabinol), substanță ce are capacitatea de a produce efecte psihoactive (stări de euforie, halucinaţii şi chiar probleme medicale temporare), asemănătoare consumului de canabis şi comparabile celor induse de consumul noilor substanţe psihoactive.

Dispozitivele de vapat, vândute în special online

Din cercetările efectuate a mai reieșit că dispozitivele de tip „vape” care au în componenţă HHC ar fi fost comercializate preponderent pe piaţa online (site-uri de specialitate şi site-uri notorii care au ca obiect de activitate comerţul general cu diferite produse), dar şi în cadrul unor magazine situate în centre comerciale.

Cu privire la potenţialul psihoactiv al substanţei HHC, EU Early Warning System (EWS) a emis primele avertizări în luna octombrie 2022, substanţa în sine fiind în prezent intens monitorizată de către European Monitoring Center for Drugs and Drug Addiction (EMCDDA).

Având în vedere acest aspect, comercializarea produselor ce conţin HHC, HHC-P, HHC-O, H4CBD, THC-P intră sub incidenţa Legii nr. 194 din 2011, republicată, privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare.

În urma investigațiilor, au fost identificate 28 de societăți care ar fi comercializat astfel de produse, la nivel național, profitând de faptul că dispozitivele de tip „vape” se pot comercializa la liber, iar jeleurile pot fi vândute oricărei persoane.

De asemenea, s-a stabilit faptul că minorii ar fi avut acces la aceste substanțe care le pun în pericol viața, iar persoanele care le-ar fi vândut astfel de produse, deși ar fi cunoscut efectele pe care le au substanțele din compoziția lor, le-ar fi comercializează fără nicio restricție, inclusiv minorilor.

Vă recomandăm să citiți și:

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
Plecarea de pe loc și virajele, capcanele șoferilor pe șoselele cu zăpadă. Cum trebuie procedat
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...